“Nothing worth having comes easy” sau, în traducere liberă, tot ceea ce poţi obţine uşor în viaţă cel mai probabil nu merită avut.

2016-12-28-21_00_56-greenshot-capture-form

Este o percepţie care, înafara de doza de inspiraţie pe care ţi-o insuflă la prima citire, descrie cel mai bine felul în care creierul nostru, şi implicit noi ca indivizi, funcţionăm. Şi asta pentru că ne oferă o justificare filozofică pentru alegerile noastre, indiferent care ar fi acestea.

 
Mai exact, orice situaţie poate fi privită din cel puţin două perspective, şi asta dacă îţi lipseşte imaginaţia. Astfel, “Nothing worth having comes easy” ne poate face ori să răsuflăm uşuraţi – ne dă o scuză excelentă pentru a nu fi realizat mai nimic, întrucât ne putem justifica faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine prin faptul că nu facem parte dintre cei care se mulţumesc cu puţin. În acelaşi timp însă, ne poate face şi să reanalizăm toate alegerile făcute prin filtrul efortului pe care fiecare dintre acestea l-a presupus.

 
Totusi, privind în ansamblu, sunt multe lucruri care merită avute şi care pot fi obţinute destul de uşor, precum: zâmbetul unui om pe care îl ajuţi fără să ceri nimic în schimb, un apus la malul mării, o cafea bună făcută de un barista pasionat, o masă împreună cu prietenii apropiaţi sau satisfacţia unei zile de voluntariat. Toate acestea vin ca un dat al vieţii de zi cu zi, la prima vedere nu reprezintă nimic special tocmai pentru că în arhitectura mare a vieţii sunt lucruri care nu rămân în istorie. Însă adesea uităm că definiţia a “ceea ce merită” o creăm tot noi.

 
Pentru restul lucrurilor, cele pe care ni le dorim conştient şi pe care le invidiem la alţii, trebuie să depunem puţin mai mult efort. Iar oamenilor le place ideea de a depune efort pentru a obţine ceva, însă nu şi efortul în sine.

15665895_1215522831888485_4266384177542216722_n

Când ne suflecăm mânecile şi ne adunăm motivaţia, obosim de obicei după prima sau a doua încercare, mult prea devreme pentru ca acea încercare să se transforme în obicei şi mai apoi în rezultate. Uităm adeseori că atingerea unui obiectiv necesită în primul rând antrenament, indiferent că vorbim despre alergarea unui maraton sau despre demararea unui start up.

 
Pe scurt, cu cât timp exersezi acţiuni care să te ducă spre acel lucru “worth having” cu atât vei fi mai aproape de el. Cred cu putere că orice lucru pe care ni-l dorim poate fi privit ca pe o abilitate pe care o poţi deprinde şi pe care o poţi exersa pentru a deveni din ce în ce mai bun, sau pe care o poţi lăsa să ruginească, în cotlonul cu vise din subconştient. Este un mecanism simplu, care ţine de gradul de control pe care îl exersăm asupra propriului conştient.

 
Indiferent că vorbim despre două vizite la sala de sport, despre primele 10 pagini dintr-o carte, despre ordinea din sertarul cu lenjerie, despre un start-up, despre primele săptămâni după ultima ţigară sau despre primul paragraf al acestui articol, toate au în comun un lucru: începutul este extrem de dificil. Foarte puţini sunt cei care aleg să lupte cu acel început pentru a-l depăşi, cei care încearcă să găsească satisfacţii în fiecare zi şi cu fiecare pas care-i duce mai aproape de acel ceva pe care şi-l doresc. Şi mai puţini sunt cei care reuşesc să se bucure de efort şi care sunt gata să-şi asume un potenţial eşec.

13880209_1074193215989686_175185945134916942_n

Cred că secretul rămâne în promisiunea pe care o faci faţă de ţine însuţi, în încercarea dusă până la capăt, în a-ţi propune să te opreşti numai atunci când vei ajunge în punctul în care ţi-ai dorit să fii, ori în punctul în care ştii sigur că nu poţi merge mai departe. Satisfacţia de a fi pornit la drum, încercarea de a-ţi da gândurilor o şansă reală să se materializeze, faptul că vei şti mereu răspunsul la întrebarea “ce-ar fi fost dacă” … toate acestea reprezintă o realizare în sine, “worth having”.

 
“Shoot for the moon and even if you fail, at least you will end up between the stars”? Not really, but at least get on a fucking plane to begin with  🙂

 

moon

Leave a Reply