Azi respir Lancome. Mi-e dor.

Atunci când pielea îţi devine cafenie după o zi întreagă de declaraţii de dragoste oferite soarelui şi netedă de la scrub-ul organic al adierilor de vânt.

Catifelarea primită cadou de la nisipul fin care te acoperă uniform cu perfecţiunea unei pudre de corp Dior.

Cosmeticele devin inutile pentru corpul întinerit cu 10 ani de valuri.

Buclele bogate trezite la viaţă care încearcă copieze mişcările apei atunci când întâlneşte plaja.

Marea transformată în spa-ul zilnic, accesibil în orice moment din zi sau din noapte.

Somnul acela de plăcere sau din lipsa oboselii, care ţine loc de micul dejun.

Minutele în care o priveşti în gol, oprind timpul în loc pentru un răgaz cu tine.

Foşnetul apei şi cântecul pescăruşilor care eclipsează un concert de Chopin.

Răsăriturile din larg care îţi oferă începuturi cu iz de infinit şi care te învaţă răbdătoare, frumosul.

Gustul unei ţigări cu aromă de ulei de plajă, sare şi nisip, amestecat cu cel al cafelei turceşti, care înlocuieşte sărutul de dimineaţă.

Scoicile care iau locul metalelor preţioase pentru a te face străluceşti mai tare decât acestea.

Nerăbdarea de a o revedea.

Ochii cu care o priveşti de fiecare dată parcă pentru prima oară, inundaţi de lacrimi care îi imită gustul şi care te usucă pe interior.

Nehotărârea valurilor de a se întoarce la mal, care îţi reflectă cele mai grele decizii.

Aerul proaspăt venit din larg care îţi umple plămânii cu poftă de viaţă şi hainele pe care nu le simţi.

Nostalgia copilăriei pierdute în plimbările de pe faleză.

Locul în care te simţi ca acasă.

Ingredientele unui parfum care nu se potriveşte cu iarna.

15942059_10154440297013090_1926183142_n

Leave a Reply