Imaginează-ți cum ar fi să știi că există întotdeauna cineva acolo.

 

Să ai o plasă de siguranță mintală și emoțională – în funcție de ceea ce se defectează în tine la un moment dat, și să îți permiți oricând să sari în gol, pentru că ai ști că cineva e acolo să te prindă și să te pună la loc, bucată cu bucată.

 

Acum imaginează-ți că această persoană nu este iubitul tău, nu este mama ta și nici prietena ta cea mai bună. Dacă ar trebui să spui lucrurilor pe nume, probabil că dacă ai întâlni această persoană pe stradă, în prima zi de facultate sau la o petrecere de firma, cu siguranță nu ați avea prea multe în comun de povestit, și probabil nu s-ar lega nicio prietenie pe viață între voi.

 

Imaginează-ți că acea persoană face parte din viața ta fără să va uitați la aceleași filme, fără să vă placă aceleași haine, fără să ascultați aceeași muzică, să aveți aceiași prieteni, fără să mergeți împreună la ski sau la aceleași petreceri. Acea persoană ți-ar asculta poveștile fără să se identifice cu ele, fără să-ți reconfirme alegerile, însă încercând să le înțeleagă, pentru că într-un fel ciudat, te-ar înțelege pe tine cu efortul celui care învață ceva nou chiar dacă nu se regăsește în ceea ce descoperă.

 

Imaginează-ți că nu ați petrece prea mult timp împreună. Cu siguranță nu pe cât ai petrece cu prietenii tăi, sau cu iubiții tăi. Că nu ai simți nevoia să vorbiți la telefon în fiecare zi pentru că nu ai simți nevoia să-i reconfirmi prezența în viața ta.

 

Imaginează-ți că ai trăi cu impresia că știi acea persoană de când te știi pe tine. Că într-o vreme nu-ți doreai decât să-ți petreci tot timpul cu ea, să-i copiezi fiecare alegere, stilul și pasiunile. Că rezistai tentației de a descoperi unele noi, doar ale tale, pentru că aveai convingerea că ale ei sunt cele mai bune.

Gândește-te că ți s-ar da ocazia să descoperi lumea privind pe altcineva făcând greșeli sau bucurându-se de succese. Că ai putea trăi ca și cum viața ți-ar fi dat copiuțe, iar tu n-ar trebui decât să aștepți cuminte „examenele” ale căror răspunsuri le ai deja la îndemână.

 

Imaginează-ți că ai învăța suferința prin lacrimile altcuiva, ascultându-i poveștile fără a le înțelege complet, ca și cum ai avea propria avanpremieră la ceea ce urmează să ți se întâmple și ție, și simțind totul ca și cum deja ți s-ar fi întâmplat.

 

La început, ai fi ferit de povara de a te descurca singur, știind că ai opțiunea de a merge în urma celuilalt fără să conteze încotro te îndrepți, și având convingerea că vei ajunge unde trebuie.

 

Imaginează-ți că i-ai putea povesti orice, iar acest „orice” ar include și lucruri pe care ți-ar fi greu să le recunoști față de tine. La schimb, ai primi sfaturi crude, care nu ți-ar mângâia orgoliul, care nu ți-ar întări convingerile deja împământenite și care nu ar fi întotdeauna ceea ce vrei să auzi. Ți-ar spune fără perdea când te minți singură și ar vedea lucruri în jurul tău pe care tu nu vrei să le vezi. Ar ști când te îndrăgosteșți înainte să-ți dai seama singură de asta și ar ști care sunt cei care urmează să te dezamăgească cu ani înainte ca aceștia să o facă. Te-ar înfuria cumplit pentru că ți-ar contrazice convingerile cu încrederea celui care știe mai bine decât tine ceea ce simți. Absurd, ar avea întotdeauna dreptate.

 

Ar fi persoana către care te-ai întoarce înfrânt, știind că nu ți-ar arunca niciodată în față vorbele pe care le-ai ignorat, pentru că ai ști că e ultima persoană care și-ar fi dorit să aibă dreptate. Ar fi persoana lângă care te-ai putea uita în liniște la Friends atunci când ești prea obosit să mai vorbești. Ar fi brokerul tău personal, care te-ar împrumuta oricând fără dobânda și fără să aștepte ceva în schimb. Ar fi întotdeauna “acasă” – planul de rezervă -locul în care te poți refugia oricând și oricât, de ceilalți sau de tine.

 

Ar fi persoana care ar ști cele mai rușinoase lucruri despre tine, și care le-ar scoate la iveală doar dacă ar fi destul de amuzante încât să profite de avantajul permanent că nu te poți supăra pe ea. Ar fi persoana cu care, dacă tragi linie, ai împărți mai multe momente grele decât momente fericite – pentru că ar fi prima persoană pe care ai suna-o când lacrimile ți-au înecat vocea, care te-ar auzi oricum. Ar fi singura persoană care nu te-ar judeca deși nu ar fi de acord cu tine. Deși i-ar judeca pe ceilalți din jurul tău.

 

Ar fi persoana care ți-ar accepta alegerile, chiar dacă nu le-ar înțelege. Nu ați petrece multe vacanțe împreună însă lângă ea ai avea cele mai multe amintiri. Ar fi persoana care ar face mișto de tine în fața noului tău iubit și care ar râde de tine pe stradă.

 

Ar fi omul de care ai avea nevoie mai mult decât de un părinte, pentru că la 60 de ani va ști cum erai la 6. Ar fi persoana de la care ai primi un inel Frey Wille când împlinești 30 de ani, deși ar costa cât câștigă într-o lună, pentru că tatăl tău nu mai este lângă tine să ți-l ofere. Ar fi cea pe care o vezi când deschizi ochii din anestezie, stând lângă iubitul tău, însă având pe față și în ochi un zâmbet foarte diferit de al lui, care înghesuie toată speranța din univers că i-l vei întoarce. Este omul care te ajută să despachetezi. Și cea care te ajută să îți faci bagajele atunci când ești unde nu-ți mai e locul.

 

Ar fi persoana a cărei zi de naștere o simți ca pe a ta, și la care te-ai gândi în avans, încercând să forțezi în cuvinte ce-nseamnă o viață alături de ea. Ar fi singura persoană despre care ai putea spune oricând fără să minți, că o cunoști de-o viață.

 

 

Maine e ziua mea. Din Septembrie.

Leave a Reply