Mă întreb dacă „ceea ce este corect” în viață este un adevăr universal, și dacă făcând „ceea ce este corect” faci întotdeauna și ceea ce este cel mai bine pentru tine. M-am autoconvins de asta, fără să știu dacă este adevărat, și inconștient mi-am asumat faptul că îmi voi găsi fericirea în „ceea ce este corect”.

Mi-am interzis relații în care nu exista loc pentru zile de duminică petrecute împreună și nici pentru plimbări prin Herăstrău, în care nu existau mese cu prietenii sau în familie, în care nu existau așteptări, ci doar compromisuri, relații în care aș fi pornit de pe locul doi. Am refuzat invitații pe care îmi doream să le onorez, din cauza unor promisiuni pe care deja le făcusem altora. Am pus în balanță prietenii de-o viață cu relații de câteva luni, și invariabil am ales în linie cu dezechilibrul dintre cele două. Am cerut întotdeauna prețul corect, chiar dacă uneori puteam obține mai mult. Nu am mințit la interviuri, pentru că niciodată nu am vrut mai mult decât consideram că mi se cuvine. Nimic mai mult decât ceea ce era corect, mințindu-mă că și cei din jur fac același lucru.

Însă de azi mă desprind de mine. Mă gândesc la toate minciunile pe care mi le spun și încerc să le găsesc adevăruri. Îmi caut curajul de a-mi imagina momente pe care îmi doresc să le trăiesc pe viitor, și mă lupt cu anxietatea convingerii că în felul ăsta le voi împiedica să se întâmple.

Sunt oameni care trăiesc cu frica lucrurilor care li se pot întâmpla și alții cu aceea că nu li se va întâmpla nimic.

De azi mă oblig să fac lucrurile altfel, să las în urmă frica, în coșul de gunoi al lucrurilor pe care le-am trăit numai că să le uit pentru totdeauna. Renunț la convingerile care îmi foloseau la a mă apăra de o realitate pe care nu voiam să o recunosc, darămite să o trăiesc. Care mă apărau de mine și care mă țineau pe loc. Îmi repet pentru a mia oară că nimic din ceea ce merită avut nu se obține ușor, și de multe ori nu se obține corect, însă acum nu mă mai mulțumesc doar să-mi spun asta. Fac pași mici, și fiecare pas îmi dă senzația că trag după mine greutăți din plumb, însă efortul îmi dă și certitudinea că înaintez.

Accept că viața nu e roz, însă nici alb-negru. Încep să văd nuanțele de gri din jur și le las să îmi coloreze deciziile pentru o perioadă. Aleg să nu știu sigur ce va fi, să renunț la nevoia de a controla și de a trece totul printr-o ecuație a echitabilului, care rareori mi-a dat răspunsul corect.

Evadez din rutina mea. Încerc să nu grăbesc timpul, însă să conștientizez prezentul, de la realitatea celor care mă înconjoară până la realitatea care mă așteaptă acasă. Îmi exersez toleranța, și încerc să înțeleg cât mai clar convingerile celor din jur pentru a găsi în mine puterea de a le accepta.

Mă forțez să fac pași grei în direcții noi, fără certitudinea unei destinații. Pentru că știu că îmi doresc ceea ce alții nu pot să aibă. Și știu că pot obține asta doar făcând ceea ce alții nu sunt dispuși să facă.

Mă forțez să fac lucrurile altfel, în speranța că astfel voi obține ceea ce nu am reușit până acum.

Mă forțez să iert și să privesc aceleași întâmplări dintr-o mie de perspective, până când voi găsi una cu care să pot merge pe mai departe.

Să zâmbesc pentru ceilalți chiar dacă deloc pentru mine. Să dau mai mult decât primesc.

Mă forțez să îmi ignor ego-ul și să renunț la a avea dreptate pentru a avea, într-un final, mai mult.

Să renunț la tot ceea ce am în plus pentru a face loc pentru tot ceea ce am în minus.

Să accept contrastele din mine și să mă desprind de ceea ce este corect, pentru a-mi da seama de ceea ce este bine.

Așadar, data viitoare când te sufocă propriul „to do” list mental, schimbă-ți perspectiva. Lasă-ți standardele la o parte, alege pe cineva complet nepotrivit planurilor tale de viitor, dedică-ți o seară, un weekend sau o săptămâna departe de perfectul din mintea ta și bucură-te de imperfectul din fața ta, învață lucruri noi care nu îți vor folosi la nimic, trăiește prezentul fără să-l grăbești cu planuri de viitor, gândește-te la tine înainte să te gândești la ceilalți, simte cu tot corpul și lasă-ți mintea să ia o pauză, golește-ți gândurile de griji și trăiește satisfacția prezentului, încearcă relaxarea celui care nu are nimic de demonstrat și bucură-te de libertatea pe care numai lipsa oricăror așteptări ți-o poate face cadou.

Și recunoaște cu sinceritate, față de tine, că asta faci.

Leave a Reply