Vrem să știm ce stă în esența lucrurilor către care, deși evident greșite pentru noi, continuăm să alergăm. Suntem atât de disperați să trăim, încât uneori alegem varianta la îndemână, un fel de fericire amestecată cu „fuck, i did it again”. Acel f**k, care poate fi prima țigară aprinsă după o abstinență de ani de zile la fel de bine cum poate fi ultimul „f**k” pe care ți-ai jurat că nu o să-l repeți.

Suntem cei care au nevoie de lucruri care distrug, pentru a ne reaminti zilnic, alături de cafeaua de dimineață, că suntem vii. Și că asta nu durează foarte mult, indiferent de cum alegem să măsurăm timpul.

Suntem cei care scriu capodopere în fiecare zi, pentru că știm că un final fericit se construiește din multe încercări ratate.

Suntem cei care știu că atunci când ai ceva constant la îndemână, oricât de bun ar fi, nu o să fie niciodată la fel de bun ca acel lucru pe care îl ai, conștient, în cantități finite și întotdeauna puțin mai departe de o întindere de mână.

Suntem aceiași oameni care știu când să se oprească, pentru a putea să o ia de la început. Suntem cei care găsesc bucurie într-un final trist, pentru că îl privim ca pe o reconfirmare că viața merge mai departe, indiferent de cât de mult greșim pe parcurs. Și știm că cei curajoși greșesc cu voce tare.

Suntem cei care știu că indiferent cât de convins ești că nu mai poți, cu singuranță o să mai poți încă puțin. Știm care ne sunt limitele, indiferent că ne dăm seama de asta după o supradoză de petreceri sau după o supradoză de overtime.

Suntem oamenii care știu că indiferent cât de sigur eșți că mergi pe drumul cel bun, ți se poate întâmpla oricând să ratezi destinația.

Suntem cei care se iubesc mai mult pe sine decât îi pot iubi pe ceilalți. Pentru că ne-am petrecut o viață ridicându-ne singuri de jos.

Suntem cei care caută lucruri care distrug pentru plăcerea de a se reconstrui. Fără să ne pese că de fiecare dată ne adăugăm noi crăpături. Suntem cei care văd în oglindă o pânză albă pe care pot schița orice.

Suntem oamenii care știu să trăiască fericirea fără a-i cere să rămână, pentru că știm că fericirea nu se împarte în biserici, în maternități sau la starea civilă. Noi știm că de fericire îți aduci aminte când îți vibrează telefonul în buzunar în timp ce ești în drum spre casă și ai face orice să schimbi destinația.

Suntem oamenii care colecționează dezastre. Pe care le folosim pentru a ne construi versiuni mai bune în loc.

Suntem cei care au curajul să ardă, pentru că știm că întotdeauna va mai rămâne ceva din noi de la care putem porni din nou.

Suntem cei care știm că nimic nu ne poate distruge cu adevărat.

Leave a Reply