Deși nu ți-am spus-o vreodată, îmi plac la nebunie happy-end-urile. În cazul de față, unul imposibil.

Pun pe foaie niște cuvine, care altfel cred că o să-mi fugă curând din minte. Nu m-am gândit cum ar suna citite de altcineva. Îți scriu de parcă cineva mă silește, mă obligă să îți adresez ceva, orice.

Mi-aș fi dorit să știu ce gândești, în momentele în care aș mai fi putut salva ceva din tot ce nu mai există acum între noi. Însă asta nu s-a întâmplat și a trebuit să mă mulțumesc atunci cu falsa impresie că ne merge bine. M-aș fi mulțumit o viață – să te trezesc dimineața și să te tin preț de o cafea și o sărutare și apoi să te duc la birou urându-ți o zi bună.

Și totuși nu pot să fiu altcineva – persoana aia pe care ți-ai imaginat-o tu la început, atunci când ai decis că merit o parte din viața ta, până când realitatea te va convinge că nu am fost niciodată la nivelul așteptărilor tale. Din toate lucrurile pe care tu ți le dorești eu am fost 5%. Acum stau și mă gândesc la tot ce a fost și unele momente îmi par că au durat o eternitate, sau cel puțin atât mi-aș dori acum să fi durat. Nu am lăsat niciodată până acum să mă fraierească vreo fată, dar pe tine te-aș lăsa. Nu o să-mi treacă niciodată de tine. Asta e, nu am ce face. Acum m-aș duce la alta, dispusă să ne-o tragem până dimineața, însă eu încă îmi joc șansele la tine – alea, zero, pe care le mai am.

Mi-ai spus odată că „este nevoie doar de unul ca o relație să se termine”. Acum trag concluzia că este nevoie doar de unul și ca o relație să meargă mai departe, pentru că deja știi ce simt eu. Ai fost, ești și vei fi o tipă superbă – a sweet one. Sper că toți cei pe care îi vei întâlni de acum înainte să vadă ce am văzut eu în tine. Vreau să razi când citești asta și să te întrebi oare ce s-ar întâmpla dacă într-o zi te-ai hotărâ chiar să încerci să faci pe cineva să te placă, dacă fără niciun efort, ai reușit atât de mult cu mine.

Și totuși, îți doresc să ai totul, și tot ce ți-ai dorit vreodată să-ți devină lucruri obișnuite care să facă parte din viața ta de zi cu zi, adică de după-amiază din jurul orei 17 până a doua zi la ora 7 dimineața. Și dacă nici atunci nu vei fi mulțumită, îți voi aranja un private talk cu H.I.M. și Valentino Rossi, că să te conving inca o dată de tot ceea ce ești.

Am vrut să fac un gest curajos și să păstrez totul în mine însă după cum poți citi, nu pot lasa nescrisă concluzia noastră, pe care o voi afla tot de la tine. Pentru că vreau ca lucrurile să fie așa cum ar trebui să fie defapt: fără cale de întoarcere. Scuză-mi scrisul haotic și stângăcia cu care așez pe foaie toate cuvintele care au rămas în mine pentru tine.

Gândurile îmi zboară prin cap foarte aiurea – pentru câteva secunde m-am gândit să șterg tot ce ți-am scris, pentru că undeva în mine tot mai există nebunia de a crede că încă mai putem fi împreună. Că lucrurile nu sunt așa cum sunt defapt, că viața va sta pe loc pentru a ne da șansa să o luăm de la capăt. Că nu ne va lăsa să mergem mai departe – și mai departe, unul fără altul. Că nu mă va forța să-ți spun că chiar și-așa, vom fi prieteni și nimic nu va mai exista în mine și între noi decât un morman de amabilități, glume și tot ce îți mai trece prin cap.

După ce vei termina de citit să-mi spui doar că ți-a plăcut, chiar dacă nu ai înțeles mai nimic. Ideal pentru mine ar fi să-mi dai un mic embrace, că să nu-ți spun ce mi-aș dori defapt. That’s me, even now I still like you. Ironic, huh?


2 thoughts on “O scrisoare ambiguă, adresată unei fosteviitoareprietenă”

Leave a Reply