Cum a fost la Startarium Pitch Day 2019

Primul lucru care îmi vine în minte despre cum a fost la Startarium PitchDay 2019 este comentariul făcut de către MC-ul evenimentului, care a remarcat la un moment dat faptul că mai puțin de 5% dintre cei prezenți în public își verificau telefoanele în timp ce el făcea aceasta remarcă. Lucru atipic pentru orice eveniment…

Read More

Lucruri de neprețuit

Nu, nu îți voi cere nimic. Nici săruturi, nici atenție, nici declarații. Nu îți voi cere să împărțim o șampanie când ești fericit. Nu îți voi cere să mă iei cu tine nicăieri, nu îți voi reproșa detașarea, faptul că preferi să fii altundeva sau că muncești prea mult. Nu îți voi cere să nu…

Read More

Revers

În dimineaţa aceea m-am trezit cu o poftă nebună de a mă juca cu viaţa. Respiram libertate. Aveam impresia că pot face orice şi mi-am petrecut ziua clădindu-mi vise şi noi provocări şi râzând cu poftă la glumele celor din jurul meu. Vedeam totul în culori vii şi mi-am făcut o mie de planuri de…

Read More

Despre noi

Vrem să știm ce stă în esența lucrurilor către care, deși evident greșite pentru noi, continuăm să alergăm. Suntem atât de disperați să trăim, încât uneori alegem varianta la îndemână, un fel de fericire amestecată cu „fuck, i did it again”. Acel f**k, care poate fi prima țigară aprinsă după o abstinență de ani de…

Read More

Proof for happiness (II)

I feel his arms around my shoulders as my body is covering his, laying down for a moment of laziness, in a perfect fit. He starts to cradle slowly, shifting our combined weight from one side to the other, like a slow dance in which the couch is our dance floor. „I want to feel…

Read More